Din grădiniţă…

Advertisements
Published in: on March 17, 2016 at 8:48 am  Leave a Comment  

Gradinita nr. 8, Alba Iulia

Aşezată într-un loc unde istoria se împleteşte cu prezentul, unde Cetatea ne îndeamnă la orice pas să întoarcem privirea spre aducerea-aminte şi spre gloria înaintaşilor, clădirea Grădiniţei cu Program Prelungit Numărul 8, Alba Iulia se desprinde, parcă, din trecut, animată de voioşia celor care îi trec pragul, micuţii preşcolari, însoţiţi de părinţii lor şi primiţi cu căldură de educatoarele care ştiu să le ofere un cămin cald şi primitor.

În incinta Grădiniţei cu Program Prelungit Numărul 8, totul este asemenea unei lumi de basm al copilăriei: jucării, planşe, păpuşi, maşinuţe, mobilier adecvat, dar, mai ales, copiii pot simti grija educatoarelor care, prin strădania lor neobosită, le modelează sufletele, ajutându-i să-şi formeze primele priceperi şi deprinderi, manifestate prin: gândire corectă şi dezvoltarea unor aptitudini. De asemenea, prin căldura, lumina şi energia lor, cadrele didactice îi invaţă pe micuţi să-şi împărtăşească gândurile, bucuriile spre a deveni perseverenţi, atenţi, harnici şi buni. Devotate şi pline de răbdare, educatoarele, prin profesia lor, îmbină mai mult ca oriunde ştiinţa cu arta, tehnica de lucru cu talentul, experienţa cu iniţiativa, tactul cu măiestria, calmul cu entuziasmul, căutările cu siguranţa. Împreună, educatoare şi copii învaţă să se joace, să pună întrebări, să afle răspunsuri, să fie prieteni, să formeze echipe, învaţă să admire tot ce e frumos în jur.

Toate acestea se realizează prin activităţile instructiv-educative, dar şi prin gama de activităţi opţionale (sănătate, bune maniere, educaţie rutieră şi moral-religioasă, limba engleză, dansuri) şi extracurriculare concretizate în plimbări, vizite, excursii, acţiuni ecologice, umanitare, recitări, serbări, spectacole, concursuri atât la nivel local cât şi judeţean/naţional.
Copilul, venit din mediul familial învaţă în grădinţă să se construiscă pe sine în raport cu ceilalţi, să efectueze primele experienţe sociale şi sentimentale şi să fie pregătit să se integreze în mediul social. Pentru formarea unei personalităţi multidimensionale a copilului, activităţile întreprinse în grădiniţă nu se rezumă doar la nivelul formal, instituţionalizat ci propun serii de colaborări permanente cu familia (nucleul din care educaţia copilului porneşte), concretizate în discuţii, lectorate, şcoala (cea care urmează a contribui şi mai mult la dezvoltarea psiho-socială a preşcolarului ulterior, devenit şcolar), alte instituţii (Muzeu, Biserică, Poliţie, ISU, Crucea Roşie, Filiala Alba) alături de care unitatea de învăţământ desfăşoară parteneriate. Acestea creează oportunităţi de cooperare, consultare, comunicare şi conlucrare în vederea atingerii unui scop comun, pricipalii beneficiari fiind copiii.

Lumea copilăriei, în Grădiniţei cu Program Prelungit Numărul 8- Căsuţa cu Poveşti – primeşte copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru a le arăta acestora, prin neobosita trudă a colectivului, frumuseţea vârstei inocenţei, magia jocului, sunetele liniştitoare ale cântecelor şi tâlcul poveştilor, tainele numerelor şi ale cuvintelor.

Cele patru grupe de copii existente în grădiniţă sunt constituite în funcţie de vârsta acestora, activităţile fiind desfăşurate de către două educatoare/grupă.

Întreg personalul grădiniţei: director: Prof. Maria Luduşan, educatoare (Maria Hodârnău, Viorica Roşian, Ana Pauleti, Maria Sicoe), Prof. pt. înv. Preşcolar (Maria Frîncu, Giorgia Tiutiu, Daniela David, Nicoleta Câmpean), asistentă medicală, administrator, bucătărese şi îngrijitoare sprijină evoluţia copiilor, făcându-i să se simtă în siguranţă, iubiţi şi ocrotiţi.

În acestă lume mirifică educatoarele au puterea să zâmbească mereu, să se joace, să cânte, să se bucure de frumuseţea copilăriei.

Ce minunat este să trăieşti în lumea copiilor! Cine ar spune că educatoarea nu este mereu tânără?!

Educatoare Maria SICOE

Oferta educationala, an scolar 2015-2016

Slide1 Slide2 Slide3 Slide4 Slide5 Slide6

Published in: on September 21, 2015 at 12:13 pm  Leave a Comment  

Micii Ecologisti ai Cetatii

Concursul ‘Micii Ecologisti ai cetatii’, faza pe municipiu, organizat de gradinita noastra in parteneriat cu Gradinita Scufita Rosie si Gradininta nr. 13.

DSC02004

DSC02007

DSC02024

DSC02036

DSC02040

DSC02054

DSC02073

DSC02098

DSC02105

DSC02109

DSC02110

DSC02149 DSC02165

Published in: on January 8, 2015 at 9:56 am  Leave a Comment  

Serbarea Pomului de Craciun in gradinita noastra!

Mosul drag a venit, ca in fiecare an, sa ne aduca veselie si cadouri. Noi, pentru asta, am fost cuminti, ascultatori si ne-am pregatit cu serbari frumoase si costume minunate in asteptarea Mosului bun.

***GRUPA ALBINUTELOR***

DSC02512 DSC02513 DSC02517 DSC02522 DSC02524

 

 

***GRUPA FLORILOR***

DSC02423 DSC02430 DSC02433 DSC02456 DSC02459 DSC02487 DSC02494 DSC02506

***GRUPA BUBURUZELOR***

DSC02535 DSC02536 DSC02537 DSC02538 DSC02539 DSC02541 DSC02580 DSC02581 DSC02604 DSC02618

***GRUPA FLUTURASILOR***

DSC02543 DSC02544 DSC02545 DSC02548 DSC02550 DSC02554 DSC02560 DSC02568 DSC02574

Published in: on January 5, 2015 at 7:44 am  Leave a Comment  

Olimpiada copiilor

La diversele probe sportive, copiii gradinitei noastre au obtinut locul I, II si III. De asemenea, locuri fruntase au obtinut doamnele educatoare si parintii patricipanti.

DSC01489

DSC01495

DSC01497

DSC01502

DSC01538

DSC01596

DSC01597

DSC01615

DSC01618

DSC01621

DSC01640

DSC01669

Published in: on October 29, 2014 at 10:48 am  Leave a Comment  
Tags:

Serbari de sfarsit de an

DSC01177

DSC01196

DSC01198

DSC01200

DSC01203

DSC01208

DSC01220

DSC01223

DSC01224

DSC01237

DSC01238

DSC01240

DSC01243

 

Published in: on June 15, 2014 at 1:47 pm  Leave a Comment  
Tags: , ,

Festivalul Copiilor, Alba Iulia 2014

La festival au participat cele doua grupe mari, Grupa Florilor cu dans tiganesc si Grupa Albinutellor cu dans modern si medieval.

DSC01250

DSC01254

DSC01256

DSC01257

DSC01259

DSC01263

DSC01264

DSC01270

DSC01271

DSC01272

DSC01274

DSC01275

DSC01276

DSC01277

 

1 Iunie in gradinita noastra

La multi ani, copii!

DSC01105

DSC01107

DSC01108

DSC01109

DSC01122

DSC01128

DSC01129

DSC01131

DSC01148

DSC01160

DSC01161

DSC01162

 

Vizitatori la Targul de Carte ‘Alba Transilvana’- Cartea care te cucereste!

Dragostea pentru carte se cultiva de la cele mai fragede varste! Grupa Albinutelor (mare).

DSC00765

DSC00766

DSC00774

DSC00775

DSC00777

DSC00783

DSC00787

DSC00789